iunie 15, 2026
Poveștile din această serie vorbesc despre ce se schimbă după digitalizare: timpi mai scurți, rezultate mai rapide, laboratoare care procesează volume tot mai mari de analize și spitale care încep să funcționeze diferit.
Ce nu se vede întotdeauna este mecanismul din spate. Ce se întâmplă cu o probă biologică din momentul recoltării și până când rezultatul ajunge la medicul curant. Cum comunică sistemele între ele. Unde apar cele mai multe erori. Și de ce integrarea este, de multe ori, mai complicată decât achiziția echipamentelor.
Un laborator digitalizat nu înseamnă doar analizoare performante. Înseamnă un sistem integrat în care probele, echipamentele și aplicațiile informatice funcționează împreună într-un flux continuu.
Procesul de laborator are trei faze majore: preanalitică, analitică și postanalitică. Automatizarea intervine diferit în fiecare dintre ele. Iar un detaliu important este că majoritatea erorilor nu apar în timpul analizei propriu-zise, ci înainte ca proba să intre în aparat.
60–70% din erorile de laborator apar în faza preanalitică
Faza 1 — Preanalitică: de la recoltare la intrarea probei în analizor
Faza preanalitică începe în momentul în care medicul solicită analiza și se termină când proba biologică intră în analizor. Include recoltarea, etichetarea, transportul și recepția probei în laborator.
Într-un sistem clasic, mulți dintre acești pași sunt manuali. Probele sunt etichetate și transportate manual, iar la recepție personalul laboratorului verifică individual fiecare eprubetă.
Într-un laborator digitalizat, fiecare probă primește un cod unic de identificare generat automat din sistemul informatic. Transportul poate fi realizat prin poștă pneumatică sau sisteme automate, iar la intrarea în laborator probele sunt scanate și direcționate automat către analizorul potrivit.
Sistemul poate detecta automat probe neconforme — de exemplu probe insuficiente, deteriorate sau etichetate incorect — reducând semnificativ riscul de eroare umană și asigurând trasabilitatea completă a fiecărei probe.
Faza 2 — Analitică: procesarea propriu-zisă
Faza analitică reprezintă procesarea efectivă a probelor în analizoare. În laboratoarele moderne, multe dintre aceste procese sunt deja automatizate. Diferența într-un laborator complet digitalizat apare însă la nivelul integrării și monitorizării continue.
Analizoarele sunt conectate la LIS — sistemul informatic al laboratorului — care gestionează fluxul probelor, rezultatele și validarea analizelor. Controalele de calitate, calibrările și monitorizarea performanței echipamentelor sunt urmărite permanent, în timp real.
Probele urgente venite din unitatea de primiri urgențe sau din terapie intensivă sunt identificate automat și prioritizate în flux, fără intervenție manuală.
Rezultatul este un laborator mai rapid, mai stabil și mai predictibil, capabil să gestioneze volume mari de analize cu un risc redus de eroare.
Faza 3 — Postanalitică: de la rezultat la medicul curant
Faza postanalitică începe în momentul în care analizorul generează rezultatul și se termină când medicul curant îl utilizează pentru decizia clinică.
Într-un sistem nedigitalizat, rezultatele sunt adesea tipărite, transferate manual sau introduse separat în alte aplicații informatice.
Într-un laborator digitalizat și integrat cu sistemele spitalului, rezultatele ajung automat în dosarul electronic al pacientului imediat după validare. Sistemul poate compara valorile actuale cu istoricul pacientului și poate genera alerte automate pentru rezultate critice.
Impactul este direct: rezultatele circulă mai rapid, medicii primesc informația în context clinic, iar timpul până la decizia terapeutică scade.
Un laborator modern funcționează prin conectarea mai multor sisteme care trebuie să comunice între ele în timp real. HIS-ul — sistemul informatic al spitalului — gestionează datele clinice ale pacientului. LIS-ul — sistemul informatic al laboratorului — gestionează cererile de analize, rezultatele și validarea acestora. Între ele apare middleware-ul, stratul software care conectează echipamentele, filtrează informația relevantă și coordonează fluxurile de lucru ale laboratorului. La toate acestea se adaugă analizoarele și liniile de automatizare fizică prin care circulă probele.
Întrebările pe care un manager trebuie să le pună înainte să decidă
- Care este volumul real de probe şi ce nivel de automatizare se justifică?
- Unde apar astăzi cele mai multe erori: în recoltare, transport, analiză sau transmiterea rezultatelor?
- Sistemele informatice existente permit integrarea cu LIS-ul şi cu echipamentele laboratorului?
- Spațiul existent permite instalarea unei linii de automatizare?
- Cum este pregătită echipa pentru schimbare şi pentru noile fluxuri de lucru?
În multe proiecte, aceste întrebări influențează rezultatul final mai mult decât alegerea analizorului propriu-zis.
Digitalizarea laboratorului medical nu este un singur proiect și nu există un model universal. Există însă principii clare, experiența celor care au implementat deja aceste sisteme și dovezi concrete că ele pot funcționa și în spitalele din România.
Diferența apare atunci când sistemele sunt gândite integrat — de la recoltare și transportul probelor până la rezultatul care ajunge la medicul curant.
Elena Ovreiu
Fondator HealthTech Forum Europe
Lector universitar, Universitatea Națională de Știință şi Tehnologie Politehnica Bucureşti
Autor — Spital Smart. Ghid practic de transformare digitală a spitalelor
